Deficitul bugetar a urcat la 1,2% din PIB după primele patru luni

Deficitul bugetar a urcat la 1,2% din PIB după primele patru luni
Publicat: 27/05/2013, 14:57
Actualizat: 27/03/2019, 07:48

Deficitul bugetar a urcat de 4,19 miliarde de lei la finele lunii martie la 7,5 miliarde de lei (1,2% din PIB) după patru luni și se menține în limite care nu periclitează ținta agreată cu partenerii internaționali, potrivit Ministerului Finanțelor.

„În cursul lunii aprilie, ca urmare a plății anticipate a drepturilor salariale aferente lunii aprilie s-a înregistrat o creștere a deficitului, influență de circa 0,2 puncte procentuale, având caracter sezonier care se va recupera în luna mai. Astfel, în absența acestor plăți anticipate, deficitul bugetar pe primele patru luni ar fi fost de 1% din PIB, față de 0,85% din PIB în perioada similară a anului 2012”, notează instituția.

În acest deficit este reflectată însă și reîntregirea salariilor bugetarilor, indexarea pensiilor, returnarea contributiilor de asigurari sociale de sănătate pentru pensionari, majorarea salariului minim, precum și reducerea arieratelor.

Bugetul pentru acest an fost construit pe o țintă de deficit de 2,1% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat după primele patru luni, în sumă de aproximativ 65 miliarde lei, reprezentând 10,4 % din PIB, au fost cu 4,3% mai mari în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent.

Impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale au crescut (+11%, respectiv +5,9%), datorită creșterii veniturilor salariale, ca urmare a măsurilor de reîntregire a salariilor personalului bugetar și a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013.

Încasările din TVA au urcat cu 6% față de aceeași perioadă a anului precedent, evoluția favorabilă evidențiind faptul că acestea nu au fost afectate de măsura plății TVA la încasare.

Accizele au crescut (+13%) ca urmare a majorării accizei la motorină și a cursului de schimb luat în calcul la plata accizelor, dar și ca urmare a implementării unor reforme administrative de îmbunătățire a colectării, menționează Finanțele.

Încasările din impozitul pe profit în luna aprilie au fost mai mari cu 7,9% față de aceeași perioada a anului 2012.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile din impozite și taxe pe proprietate cu 9,0 %.

Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate înregistrează în continuare un nivel relativ scăzut, reprezentând 0,3% din PIB, dar își mențin evoluția ascendentă, fiind cu 196% mai mari față de cele din luna precedentă.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 72,5 miliarde lei, reprezentând 11,6% din PIB, au crescut în termeni nominali cu 7,6% față de aceeași perioadă din anul precedent.

S-au înregistrat creșteri la cheltuielile de personal (+28,2%) ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar, dar și ca urmare a plății anticipate a drepturilor salariale aferente lunii aprilie pentru unele categorii de salariați din sectorul public.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 8,1%, ca urmare a accelerării procesului de achitare a arieratelor de către autoritățile locale și a plăților din fondul național de sănătate.

S-au înregistrat de asemenea creșteri față de anul 2012, în principal la dobânzi, cu 9,9%, și la subvenții, cu 13,2%.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 9,7 miliarde lei (1,55% din PIB).

Cheltuielile de capital au înregistrat, la patru luni, o creștere cu 0,1% din PIB față de perioada similară a anului precedent.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...